miercuri, 25 iunie 2014

Învaţă de la toate

Învaţă de la toate, să ai statornic drum
Învaţă de la flăcări, că toate-s numai scrum
Învaţă de la umbră, să taci şi să veghezi
Învaţă de la stâncă, cum neclintit să crezi
Învaţă de la soare, cum neclintit s-apui
Învaţă de la piatră, cum trebuie să spui,
Învaţă de la vântul ce-adie prin poteci
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.

Învaţă de la toate, că toate sunt surori
Cum treci frumos prin viaţă
Cum poţi frumos să mori,

Învaţă de la vierme, că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr, să fii mereu curat,
Învaţă de la flăcări, ce-avem de ars în noi,
Învaţă de la ape, să nu dai înapoi.
Învaţă de la umbră, să fii smerit ca ea.
Învaţă de la stâncă, să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare, ca vremea să-ţi cunoşti,
Învaţă de la stele, că-n cer sunt multe oşti;

Învaţă de la greier, când singur eşti, să cânţi.
Învaţă de la lună, să nu te înspăimânţi;
Învaţă de la vulturi, când umerii-ţi sunt grei.
Şi du-te la furnică, să vezi povara ei...
Învaţă de la floare, să fii gingaş ca ea,
Învaţă de la soare, să ai blândeţea sa;
Învaţă de la păsări, să fii mai mult în zbor,
Învaţă de la toate, că totu-i trecător.

Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci.
Să-nveţi din tot ce piere - cum să trăieşti pe veci.

miercuri, 9 aprilie 2014

(M-)am gandit ...

Dacă tu ai vrea să muți un pom care a crescut la umbră într-un loc cu soare, ar trebui să-l scoți din rădăcini.

L-ai lovi, l-ai săpa, l-ai smulge și în procesul ăsta i-ai rupe și câteva frunze și câteva rădăcini.
Dacă pomul ar fi martor la treaba asta rațional, ce ar spune ? Având în vedere că habar n-are de planul tău, cum ar interpreta acțiunea ta ?

I s-ar părea dăunătoare, agresivă și cu siguranță nejustificată.

Dacă ai o mașină veche pe care ai vrea să o reconditionezi ar trebui să o demontezi. Să o sablezi, să-i dai jos vopseaua veche. Ai zgâria-o, ai rupe niște șuruburi, ai arunca componente uzate.
Dacă mașina ar fi martor, din nou rațional, ce ar zice ? Cum i s-ar părea acțiunea ta ?

Cred că e normal ca atunci când te identifici cu rădăcinile tale, cu frunzele sau cu vopseaua să consideri agresiune tot ce implică vătămarea lor.

Dar dacă te identifici cu altceva, cu pomul sau cu mașina mai este ?

Nu cred că o ființă inferioară poate pricepe rațiunea din spatele acțiunilor unei ființe superioare.
 
Cu atât mai puțin oricare să înțeleagă planul lu Dumnezeu.
 
 

luni, 3 martie 2014

Este acesta lucrul care trebuie să se întâmple ?

Nu cumva ar trebui să fac altceva ? Nu cumva nu ar trebui să fiu aici ? Nu cumva există o cale mai bună pentru mine ?
Mi se pare una din întrebările comune tuturor oamenilor indiferent de contextul existențial al fiecăruia.
Cel târziu când ne aflăm în fața unei decizii pe care o vedem importantă sau când se întâmplă ceva ce nu considerăm "optim ajungem să ne întrebăm: O fi bine ? O fi asta ceea ce trebuie să fac ?
Pe lângă faptul că este o întrebare comună nouă oamenilor și care ne preocupă mai tot timpul, cred că întrebarea asta mai are o particularitate: poate să dispară dintr-o data din viața noastră.
Nu pot să nu mă gândesc la Pariul lui Pascal în timp ce-mi ordonez în minte ideile ce urmează, o să devină evident și de ce.
Dacă Dumnezeu nu există (Pascal ?!), totul este o întâmplare. Știm că mutațiile folositoare se perpetuează, cele nefolositoare mor. Așteptăm următoarea mutație. Viețile noastre ale tuturor nu au o însemnătate mai mare decât modul în care ne petrecem cei 80 de ani pe Pământ. Viețile bune o să fie copiate, se perpetuează, viețile rele dispar, nu sunt copiate sau dorite de nimeni. Fiecare în viața lui nu are decât să analizeze bine fiecare moment și să ia cea mai bună decizie cu putință, bazată pe experienta din trecut, astfel încât să-și optimizeze momentul imediat următor. Dacă iei decizia bună urmează fericire și prosperitate. Dacă iei decizia proastă o să ajungi un alt om ratat și nefericit din istorie. Înapoi nu poți da, finalul este iminent.
În contextul acesta întrebarea “O fi bine ? este vitală. Devine evident de ce ne-o punem toți în permanență. Cum să nu ne-o punem când de ea depinde ... Stai că nu mai știu ce depindea de ea. Da, de ea depinde dacă mă aflu pe drumul cel bun pentru a duce la bun sfârșit o viață exemplară care să ducă la evoluția speciei și a neamului omenesc (în cel mai nobil scenariu).
Aici se întrezărește un mic paradox: Discutăm scenariul în care Dumnezeu nu există, un scenariu în care toate sunt urmarea unui șir de întâmplări favorabile sau nu. Cum poate să existe în acest scenariu un “drum bun pe care noi să-l intuim în avans ? Dacă el există deja înseamnă că întrebarea este doar dacă noi îl nimerim sau nu, iar dacă nu există, ce încercam să intuim ? Ce încercăm să nimerim ?
În contextul lui Dumnezeu sau mai clar în Dumnezeu această întrebare nu-și mai are sensul. Dumnezeu are grijă de drumul fiecăruia. A te întreba dacă este bine ce se întâmplă este echivalent cu a te întreba dacă Dumnezeu știe ce e bine. A te întreba dacă nu cumva există o altă cale mai bună pentru tine este echivalentul cu a-ți asuma puterea de a ști mai bine ce e bine pentru tine decât El. A te îndoi că ceea ce ți se întâmplă în acest moment este exact ceea ce trebuie să ți se întâmple și mai mult, că este acea cale minunată pe care o intuiești, este că și cum ai striga: Doamne ! Ce faci ? Ai greșit drumul ? Nu vezi că mi-ar fi mai bine dincolo ?
La fel s-ar traduce și grijile tale pentru viitor, acele momente în care îți calculezi ce s-ar întâmpla dacă ai face cumva și ce s-ar întâmpla dacă ai face altfel. E ca și cum ai striga: Doamne, m-am gândit, am calculat, mie mi se pare că ar fi mai bine să fac așa. Nu știu Tu ce zici însă mie nu mi se pare bună varianta asta.
Frica ultimă este rezultatul lipsei de încredere în Dumnezeu. Lipsa curajului de a ne pune viața în mâinile Lui și a spune: Facă-se voia Ta !

Minte !

La început a fost Cuvântul. Există oare o propoziție cu mai multă profunzime ? Cuvântul nu poate fi pătruns de mintea omenească însă cuvi...