Mi se pare una din întrebările comune tuturor oamenilor
indiferent de contextul existențial al fiecăruia.
Cel târziu când ne aflăm în fața unei decizii pe care o
vedem importantă sau când se întâmplă ceva ce nu considerăm "optim” ajungem să ne
întrebăm: O fi bine ? O fi asta ceea ce
trebuie să fac ?
Pe lângă faptul că este o întrebare comună nouă oamenilor și
care ne preocupă mai tot timpul, cred că întrebarea asta mai are o
particularitate: poate să dispară dintr-o data din viața noastră.
Nu pot să nu mă gândesc la Pariul lui Pascal în timp ce-mi
ordonez în minte ideile ce urmează, o să devină evident și de ce.
Dacă Dumnezeu nu există (Pascal ?!), totul este o
întâmplare. Știm că mutațiile folositoare se perpetuează, cele nefolositoare
mor. Așteptăm următoarea mutație. Viețile noastre ale tuturor nu au o
însemnătate mai mare decât modul în care ne petrecem cei 80 de ani pe Pământ.
Viețile bune o să fie copiate, se perpetuează, viețile rele dispar, nu sunt
copiate sau dorite de nimeni. Fiecare în viața lui nu are decât să analizeze
bine fiecare moment și să ia cea mai bună decizie cu putință, bazată pe
experienta din trecut, astfel încât să-și optimizeze momentul imediat următor.
Dacă iei decizia bună urmează fericire și prosperitate. Dacă iei decizia
proastă o să ajungi un alt om ratat și nefericit din istorie. Înapoi nu poți
da, finalul este iminent.
În contextul acesta întrebarea “O fi bine ?” este vitală. Devine
evident de ce ne-o punem toți în permanență. Cum să nu ne-o punem când de ea
depinde ... Stai că nu mai știu ce depindea de ea.
Da, de ea depinde dacă mă aflu pe drumul cel bun pentru a duce la bun sfârșit o
viață exemplară care să ducă la evoluția speciei și a neamului omenesc (în cel
mai nobil scenariu).
Aici se întrezărește un mic paradox: Discutăm scenariul în
care Dumnezeu nu există, un scenariu în care toate sunt urmarea unui șir de
întâmplări favorabile sau nu. Cum poate să existe în acest scenariu un “drum
bun” pe care noi să-l
intuim în avans ? Dacă el
există deja înseamnă că întrebarea
este doar dacă noi îl nimerim sau nu, iar dacă nu există, ce încercam să intuim
? Ce încercăm să nimerim ?
În contextul lui Dumnezeu sau mai clar în Dumnezeu această
întrebare nu-și mai are sensul. Dumnezeu are grijă de drumul fiecăruia. A te
întreba dacă este bine ce se întâmplă este echivalent cu a te întreba dacă
Dumnezeu știe ce e bine. A te întreba dacă nu cumva există o altă cale mai bună
pentru tine este echivalentul cu a-ți asuma puterea de a ști mai bine ce e bine
pentru tine decât El. A te îndoi că ceea ce ți se întâmplă în acest moment este
exact ceea ce trebuie să ți se întâmple și mai mult, că
este acea cale minunată pe care o intuiești, este că și cum ai striga: Doamne ! Ce faci ? Ai greșit drumul ? Nu vezi că mi-ar fi
mai bine dincolo ?
La fel s-ar traduce și grijile tale pentru viitor, acele
momente în care îți calculezi ce s-ar întâmpla dacă ai face cumva și ce s-ar
întâmpla dacă ai face altfel. E ca și cum ai striga: Doamne, m-am gândit, am
calculat, mie mi se pare că ar fi mai bine să fac așa. Nu știu Tu ce zici însă
mie nu mi se pare bună varianta asta.
Frica ultimă este rezultatul lipsei de încredere în
Dumnezeu. Lipsa curajului de a ne pune viața în mâinile Lui și a spune: Facă-se
voia Ta !
