Minte !

La început a fost Cuvântul.
Există oare o propoziție cu mai multă profunzime ?

Cuvântul nu poate fi pătruns de mintea omenească însă cuvintele ne sunt ceva mai la îndemână.
Îmi plac mult cuvintele așa cum am mai spus și în alte rânduri iar azi m-am hotărât să mă aplec asupra unui cuvânt fascinant: minte.
 
Avem minte în cap. 
În acest sens mintea reprezintă gândirea, procesul cognitiv.
Ce poate fi mai uman ? Ce poate fi mai înălțator ? Mintea umană a produs poezie, muzică și multe alte minunății.
Mintea umană caută să înțeleagă și să cuprindă, caută să se extindă și să-și înțeleagă propria sursă. Omul cu mintea lui este chemat în această lume să devină Împreună Creator.
 
Și totuși, minte spunem și atunci când ne referim la un alt om care nu ne spune adevărul.
Cum oare să se fi ales într-o limbă atât de curată cum este limba română, atât de meșteșugită, atât de precisă și plină de înțelesuri același cuvânt pentru a descrie pe de-o parte ceva atât de înălțator și pe de altă parte ceva atât de josnic ?
Să le fi lipsit mintea străbunilor noștri pentru a găsi un cuvânt nou ? Sau oare există ceva mai mult în spatele acestei “coincidente” ?
 
Dacă nu e o coincidență și mintea se numește minte pentru că minte ?
Dacă nu e o coincidență și omul care minte, minte pentru că vorbește din minte ?
 
E foarte interesant că nu spunem că mincinosul mincineste, spunem că minte ...
Poate mincinosul e de fapt un mintos ?
 
În acest context oare nu s-ar cuveni să mergem puțin mai departe cu mintea și să încercăm să înțelegem mai mult ?
 
Diferența între un mincinos și un prost este că mincinosul știe răspunsul corect. 
Oare și noi știm răspunsul ?