marți, 7 iunie 2011

Jocul şi ignoranta

Ne aflam pe o plajă la Marea Mediterană. Umbreluţe, agitaţie, apă, soare, valuri, nisip, pături, saltele, colace, oameni agitaţi, oameni liniştiţi şi multe altele.
 
Pe lângă astea, pe nisip, aproape de apă, pe fâşia pe care câteodată ajung valuri o mulţime de copii făceau ceva. Cu toate că se întâmpla de ceva vreme am ignorat acţiunile lor până ce deodată am început să-i urmărim. Erau mulţi, aparent nu se cunoşteau dinainte şi mai şi vorbeau limbi diferite. Vârstele lor erau deasemenea destul de variate şi jucau un joc. Jocul trebuia să fie ceva extrem de simplu deoarece se juca cu 2 beţe. Privind însă puţin mai atenţi am observat că este totuşi destul de complex în simplitatea sa.
 
Se supărau, se bucurau, se certau, se felicitau, veneau şi plecau. Toate trăirile omenirii se manifestau în acel joc. Blonzi, bruneţi, creştini, musulmani, mici, mari, fete, băieţi, slabi sau mai grăsuţi se pare că toţi îl puteau juca. La un moment dat în jurul jocului lor se strânseseră vreo 20 de copii. Unii nu cred că aveau mai mult de 3-4 ani iar alţii cred că aveau chiar şi peste 10 ani.
 
Cu toate că acţiunile lor erau repetitive nu reuşeam să desluşim care sunt regulile, nu înţelegeam care-i scopul şi colac peste pupăza nu înţelegeam de ce aparent câştiga un baietzel destul de micuţ, mai sfrijit aşa, reuşind să-şi învingă toţi adversarii mult mai mari ca el.
 
Intrigaţi de faptul că dintre noi nimeni nu înţelegea regulile de unul singur am început să discutăm între noi. Să ne întrebăm unul pe altul dacă a înţeles regulile. Să ne dăm cu părerea, să facem tot felul de speculaţii despre regulile jocului urmând ca următoarea mişcare să ni le spulbere.
 
După vreo 20 de minute evident ne-am plictisit şi am încetat să mai căutăm explicaţia. Ne-am împăcat cu ideea că este un joc, ne-am convins că are reguli şi ne-am împăcat cu faptul că nu le înţelegem. Era şi firesc. Nu puteam sta toată ziua să ne uităm la ei. Era apă, era cald, voiam să mâncăm, să facem baie. Aşa i-am lăsat în jocul lor şi ne-am văzut de treabă.
 
Dacă fiecare dintre noi şi-ar fi luat timpul necesar, de unul singur, doar să privească, fără să încerce să găsească în jocul respectiv reguli din jocurile cunoscute sunt convins că fiecare ar fi înţeles destul de repede regulile. Repet: Se juca cu 2 beţe pe care le tot loveau.
 
Am preferat însă să ne consultăm, să încercăm să găsim o rezolvare la cel de lângă noi. Am sperat că altcineva o să ne lămurească. Am întrebat chiar şi un trecător care din întâmplare era tot român şi a rămas şi el priponit în jocul copiilor. Nici acesta nu a putut să ne dea un răspuns.
 
Invariabil a venit momentul în care am abandonat căutarea regulilor. Trecuse deja suficient timp ca fascinaţia jocului să ne părăsească. Trecuse suficient timp să se liniştească în noi acea întrebare care ne-a bântuit pe toţi se pare în acelaşi moment. Care e scopul ?
 
Pot spune cu siguranţă că aveau un scop în ceea ce făceau, un scop comun. Noi însă chibiţăm asupra regulilor.

Minte !

La început a fost Cuvântul. Există oare o propoziție cu mai multă profunzime ? Cuvântul nu poate fi pătruns de mintea omenească însă cuvi...