joi, 8 noiembrie 2012

Să fiţi mica reflexie a unei mari Lumini!

Sfântul Grigorie de Nazianz

Trenul dintre două gări

Asta este viața noastră, un tren între două gări.

Urcăm în tren atunci când ne naștem iar în momentul în care ne conștientizăm suntem deja în tren. O să coborâm atunci când trenul oprește, atunci când pentru prima dată vedem și ne contopim cu ceea ce este în jurul nostru, în jurul trenului nostru.
 
Habar n-avem cine conduce trenul, de ce, cum arată, de unde  este... Habar n-avem cum funcționează trenul, cine l-a făcut sau cine îl repară.
 
Suntem călători. În picioare pe culoar, pe scaune, înghesuiți sau mai lejeri. Călătorim frământați de gânduri. Așteptăm gara, ne îngrijoram, ne bucurăm, povestim, glumim, ne enervăm pe vecinul de compartiment ... Ne văităm, presupunem, învățam, regretăm, iertăm, uităm.
 
Unii dintre noi stau la geam. Stau jos, relaxați, privind peisajul. Nu pot coborâ dar știu ce este afară. Savurează, se odihnesc, se bucură. Își văd imaginea oglindindu-se în geam. Văd soarele, văd păsările, văd pădurile și apele. Nu se pot face una cu ele dar știu că atunci când trenul o să oprească se vor bucura de aerul proaspăt de afară.
 
Toți vrem să stăm la geam. Unii însă, de înghesuiți ce suntem nici nu vedem locurile de la geam.
 
 

Minte !

La început a fost Cuvântul. Există oare o propoziție cu mai multă profunzime ? Cuvântul nu poate fi pătruns de mintea omenească însă cuvi...