Iluzia sfârșitului

Mi-am dat seama de ceva vreme ca nu prea duc lucrurile la bun sfârșit. Scoală, proiecte, relații, idei, cărți, multe s-au împotmolit undeva pe parcurs. Cel mai mult am observat asta in relații ... Relații a căror parcurs nu s-a potrivit deloc cu începutul, relații care s-au răcit si cumva niciodată nu au cunoscut un bun sfârșit. Pur si simplu s-au diminuat pana nu a mai rămas nimic din ele. Situații mai puțin plăcute care nu au fost clarificate niciodată, au rămas așa ... întâmplate. Momente frumoase pentru care nu am mulțumit niciodată, pe care nu le-am confirmat celui ce mi le-a dăruit.

Tot pe un loc fruntaș, proiectele profesionale si cele personale. Începute cu maxim de entuziasm, idei multe, energie maxima. Exista tot timpul un punct de la care energia scade, încet, încet mă retrag. Lucrurile nu se termina niciodată.

Am stat, am cugetat. Le-am întors pe toate părțile. Am găsit si o posibila explicație: nu termin lucrurile pentru a nu începe lucruri noi. Am mai stat, am mai cugetat. Poate e ca lucrurile terminate cer asumare. Odată terminat un lucru – se analizează. Si aici e riscant, poate nu e bun, poate nu sunt bun. Mai m-am gândit (știu ca e invers): nu cred ca vreau sa se termine lucrurile bune ca poate încep altele rele. Si tot așa ...

Ceva însă nu s-a potrivit. Parca toate aceste explicații, valide de altfel, nu-mi dau răspunsul de care am nevoie. Răspunsul a venit din nou din cuvânt. Cheia am găsit-o in „bun” din „a duce la bun sfârșit”. Oare de ce sa fie acest „bun” ? De ce nu zicem: „nu duc lucrurile la sfârșit” ?

Eu cred ca si atunci când nu ducem lucrurile la bun sfârșit le ducem totuși la sfârșit. Si atunci când ne oprim la jumătatea unui lucru făcut, el tot la sfârșit este. Chiar daca sfârșitul lui e la mijloc, el s-a sfârșit. Cred ca „bunul sfârșit” se refera la „sfârșitul firesc” acel sfârșit care se afla deja in început si este bun. Bunul sfârșit este acel sfârșit care a venit împreuna cu începutul si delimitează dintru început lucrul de alte lucruri. Este acel sfârșit care este la fel de bun si de necesar ca începutul. Daca sfârșitul nu este, nimic nu este pentru ca totul este una. A nu exista sfârșit este tot una cu a nu exista început, a nu exista concret, a nu exista pur si simplu. Numai Dumnezeu este fără de început si fără de sfârșit.

Daca stau si mă gândesc mai bine am dus toate lucrurile la sfârșit. Foarte puține însă la bun sfârșit.

Sfârșit.