Aici chiar aș menționa două: există și conștient. În
acest context, cred că este foarte important să încercăm să pătrundem cu
adevărat cuvintele pe care le folosim, să înțelegem întocmai însemnătatea lor
și energia pe care o poartă cu ele.
De ce cred asta? Deoarece cuvântul este poarta dintre
gând și realitate.
Să nu uităm că prin cuvânt putem interacționa cu
oamenii din jurul nostru, prin cuvânt ne putem dezvălui lor și prin cuvânt le
putem percepe cele mai profunde gânduri, cele mai profunde preocupări putând
face parte cu adevărat unul din viața celuilalt.
Un eveniment recent petrecut în viața mea mi-a atras
atenția către două cuvinte aparent sinonime pe care inclusiv DEX-ul le prezintă
ca atare: liniștea și tăcerea.
Am ajuns să mă gândesc mai bine la ele deoarece am
constatat în interiorul meu o luptă permanentă între dorință de a stă în
liniște și dorință de a rupe tăcerea.
Vreau să fiu liniștit, dar nu vreau să tac.
Dar dacă cuvintele sunt sinonime sau cel puțin cu
sensuri asemănătoare, cum poate exista acest conflict între ideile reprezentate
de acestea?
Dacă liniștea îmi pare ca ceva din interior, dacă
liniștea îmi pare ca absența conflictului, tăcerea îmi pare ca ceva oprit la
gură. Tăcerea îmi pare ceva ce s-a generat deja, dar din motive strategice a
fost oprit înainte de a fi împărtășit.
Liniștea nu oprește nimic, liniștea permite și chiar
încurajează manifestarea.
Tăcerea este o barieră care oprește cuvântul.
Liniștea este absența conflictului, este pace.
Tăcerea este absența cuvântului, tăcerea este absența
exprimării, absența comunicării, absența împărtășirii.
Liniștea generează armonie, liniștea este comuniune.
Tăcerea generează lucruri nespuse, generează
frustrare.
Liniștea stă alături de dragoste
Tăcerea stă alături de frică
Liniștea permite cuvânt permite comuniune.
Tăcerea însingurează.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu