luni, 8 februarie 2016

Sub sau deasupra ?

     De ce există tot mai mulți oameni dornici să evadeze din “realitate” cu orice chip ?

     Înainte să-mi expun părerea vreau să clarific că eu vad în aceeași barcă cu drogurile multe altele: alcool, țigări, sporturi extreme, mâncat excesiv, în general toate patimile și pe scurt orice ce aleterează în vreun fel existența unei personae așa cum ar fi ea fără aceste adăugiri.

     Ce au toate astea în comun ? Fie că vorbim de THC, adrenalină, hormoni de fericire obținuți oricum, dependențele în general, trebuie să existe ceva ce le leagă. Mie îmi pare că elementul comun este următorul: Alterează starea noastră de zi cu zi ( nu cea firească, dupa fire). Mai exact opresc creierul din a face ce face de obicei.  Să fiu mai precis alterează funcționarea creierului nostru limitând-o sau canalizând-o într-o anume direcție. În timp ce sari cu parașuta nu-ți rămâne creier pentru altceva.

     Mergând pe această judecată mie îmi pare că omul încearcă în permanență să scape de propriile lui gânduri. Această moară care macină neîncetat. Viermele. Această binecuvântare care s-a transformat în blestem. Acest organ care dintr-un organ al gândirii a devenit … EU. Câți dintre noi nu ne identificăm cu gândurile, cu amintirile, cu fricile, cu bucuriile noastre ? Dar dacă suntem gândurile noastre, dacă suntem produsul unui organ, de ce nu suntem în egală măsură produsul altui organ, să zicem secreție biliară ?

     Cred că pentru a descoperi cu adevărat cine suntem, așa cum de multă vreme ne-au spus toți marii gânditori trebuie să încetăm să ne mai identificăm cu gândirea noastră.
Care ar fi soluția ? Să nu NE mai gândim, să NE trăim. În acest context vine cât se poate de justă obsesia omului de supradoză. De bucurie, de dulce, de protecție, de nicotină, de … orice.
Și totuși unde e problema atunci ? Dacă asta trebuie să facem și dacă toate acestea asta fac, unde este problema ? Problema eu cred că este următoarea: noi încercăm să oprim un organ vital când soluția este să-l controlăm.

     Fără creier sau cu creierul “pus să facă altceva” coborâm corpul nostru în regnul animal. E adevărat că putem întrerupe așa rațiunea cu toate gândurile ei toxice dar pierdem și beneficiile. În ael moment ajungem la o existent trupească echivalentă cu cea a unui animal cu mult mai puțină minte. Și da, atunci ni se deschid multe orizonturi noi. Orizonturi pe care acum le blocăm cu gânditul nostru asiduu. Omul însă, omul este mult mai mult decât atât. Omul a fost făcut să-și depășească condiția de animal. Creierul i-a fost dat nu să-l oprească ci să-l strunească. Această armă formidabilă, această bună slugă dar în același timp tiran stăpân, acest organ prin care conștientizăm propria existență, organul contemplației, stăpânul simțurilor, centrul de control al întregului trup … nu poate fi un blestem.
     Și atunci ? Ce-i de făcut ?

     Cred că în loc să-l oprim trebuie să-l privim. Să ne ridicăm deasupra lui și să-l vedem așa cum este. Este un organ magnific însă nu sunt EU. EU trebuie să-l privesc, să-l strunesc, să-l folosesc.
Decât să coborâm sub o existență rațională, gânditoare, contemplativă, mai bine să ne ridicăm deasupra ei.

     Decât sub creier, mai bine deasupra lui.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Consultant versus “Consultant” sau gândurile unui IT-st

O grămadă de companii oferă “consultanță”. Daca mergi sa-ți cumperi mobilă, un “consultant” drăguț îți va pune o serie de întrebări după ...