Da fine al capo

     Când eram mai tânăr și locuiam încă împreună cu mama mea, mergeam periodic să culeg câte ceva în pădure. Primăvara ghiocei, toamna mure, fragi, brândușe... Tot felul de lucruri se găsesc prin păduri de cules. Mergeam ba cu familia, ba cu prietenii, nici nu contau prea mult lucrurile culese, cel puțin cât nu erau de mâncat. Oricum, făceam asta ca și activitate de maximă plăcere și abia așteptam momentele astea bine stabilite de trecerea naturală a anotimpurilor.
 
     Plecam în locurile știute în funcție de a€œrecoltă. Oarecum aceste locații se moșteneau. Unii știau unele alții știau altele. Primăvara mergeam să culegem ghiocei la Valea Racilor. Nu erau raci acolo. Cel puțin nu am văzut niciodată un rac. Era un pârâu în acea vale și era foarte frumos.
 
     Cum ajungeai la granița teritoriului ghioceilor te puneai pe cules. Te aplecai, rupeai unul, cum ridicai privirea vedeai altul, fugeai la el, mai în stânga, mai în dreapta. Mai treceai în stânga pârâului, mai în dreapta lui. Mai găseai o viorea - o€“ puneai la buchet pentru contrast. Mai în față vedeai unii mai mari - mai luai unul cu rădăcină să-l pui în curte. Tot așa din ghiocel în ghiocel, câteva sute de ghiocei și 3-4 ore mai târziu constatai că ai cules cât poți ține în mâini și te opreai.
 
     Te îndreptai de spate și, pentru prima oară de când ai început frenezia, ignorai ghioceii din jurul tău. De obicei mă trezeam la câțiva kilometrii de locul de unde am început să culeg. Într-un peisaj nou, oarecum nu înțelegeam exact cum de am mers așa de mult. Era clar că, mergând din ghiocel în ghiocel timpul și spațiul au dispărut pentru mine iar acum abia realizam ce mă înconjoară. 
 
     Plecam spre casă. De data asta cu mâinile pline de chiocei, pe lângă pârâu, drept, cu privirea înainte. Vedeam întreaga vale, vedeam dealurile, apa, cărarea. Aveam timp să contemplez, să vorbesc cu cei ce erau cu mine, să savurez natura.
 
 Probabil că la fel, când viață se apropie de sfârșit, ”omul bătrân trăiește viața tinereții sale”, încet, cu răbdare, înțelegând pe unde a trecut, văzând ce a făcut, cautand mantuirea.