Treceți la conținutul principal

Ne pupam sau nu ne pupam ?

Afaceri sau privat ?
Cu puţin timp în urmă cancelarul german Angela Merkel atrăgea atenţia asupra unei probleme pe care poporul german împreună cu politicienii de vârf o au: Pupatul !
Nu o să detaliez mult însă se prezenta următorul aspect: în cultura germană pupatul nu este aşa de firesc ca în alte culturi cum ar fi la popoarele latine.
De aceea germanii se simt stânjeniţi când sunt puşi intr-o astfel de situaţie mai ales la nivel înalt când, în întâlniri politice sau de afaceri pupatul a devenit o oarecare obişnuinţă. Iniţial articolul a reuşit să mă amuze cu toate că înţelegeam perfect perspectiva deoarece mai mult sau mai puţin conştient mă aflu des pus în această situaţie.
Bun, gata cu introducerea; Care este punctul în care încetează comportamentul “personal” şi intervine comportamentul “profesional” ?

Ne pupăm, ne îmbrăţişăm chiar, vorbim de familie, copii, concedii, spunem glume ... Am fost crescut intr-o familie de “nepupaciosi”. Noi nu ne-am arătat afecţiunea în general şi nici nu am fost tocmai învăţaţi să ne pupăm şi să îmbrăţişăm pe toată lumea. Poate un stil mai spartan, mai nemţesc, care în funcţie de obiceiuri este considerat mai bun sau mai rău.

Interesant este însă următorul aspect: Cu toate că oamenii se pupă şi se îmbrăţişează în business ei nici nu se pupă şi nici nu se îmbrăţişează efectiv ci doar mimează asta. Cum ? Ia gândiţi-vă: De câte ori aţi fost efectiv pupaţi ? Nu mă refer la acea atingere a obrajilor cu mimatul sunetului de pupat. Mă refer la pupat aşa cum se pupă: cu buzele care ating obrazul De câte ori aţi fost îmbrăţişaţi ? Din nou, nu îmbrăţişare sterilă în care corpurile rămân la o oarecare distanţă care să păstreze un protocol care se vrea altul decât cel personal. Mă refer la o îmbrăţişare în care să-l simţi pe celălalt nu doar cu mâinile ci cu întregul corp.

Mimăm. Mimăm privatul în business. Denaturăm privatul în business pentru că o etichetă adevărată de business nu mai există. şi atunci ce facem ? Evident, aplicăm un comportament cunoscut nouă din mediul privat dar îl denaturăm suficient încât să pară că este altcava. E doar penibil. Cam asta sunt forţaţi acum să facă şi nemţii.

Tot aşa cu gândul în direcţia asta mi-am dat seamă că nu ne prea pupăm nici prietenii. şi cu ei, tot aşa, obraz lângă obraz, un scârţăit din buze, o îmbrăţişare protocolară. Oare am dus personalul în afaceri, l-am denaturat şi l-am adoptat deformat înapoi în personal ? Mie aşa îmi pare.
Am vrut să pupăm pe toată lumea şi drept urmare nu am mai pupat pe nimeni.
Am vrut să îmbrăţişăm toată lumea şi drept urmare nu am mai îmbrăţişat pe nimeni.
Am vrut să ne confesăm tuturor şi nu ne mai confesăm nimănui.
Am vrut să ne deschidem în faţa tuturor şi ne-am inchs în faţa fiecăruia.

Cred că ar trebui să-i pupăm pe cei ce vrem să-i pupăm cu adevărat şi să nu mai mimăm cu ceilalţi.

Dăunează.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Sub sau deasupra ?

De ce există tot mai mulți oameni dornici să evadeze din “realitate” cu orice chip ?

     Înainte să-mi expun părerea vreau să clarific că eu vad în aceeași barcă cu drogurile multe altele: alcool, țigări, sporturi extreme, mâncat excesiv, în general toate patimile și pe scurt orice ce aleterează în vreun fel existența unei personae așa cum ar fi ea fără aceste adăugiri.

     Ce au toate astea în comun ? Fie că vorbim de THC, adrenalină, hormoni de fericire obținuți oricum, dependențele în general, trebuie să existe ceva ce le leagă. Mie îmi pare că elementul comun este următorul: Alterează starea noastră de zi cu zi ( nu cea firească, dupa fire). Mai exact opresc creierul din a face ce face de obicei.  Să fiu mai precis alterează funcționarea creierului nostru limitând-o sau canalizând-o într-o anume direcție. În timp ce sari cu parașuta nu-ți rămâne creier pentru altceva.

     Mergând pe această judecată mie îmi pare că omul încearcă în permanență să scape de propriile lui gânduri…

Liberul arbitru sau free will ?

Cât de aproximativă e traducerea asta și la ce se referă această abilitate ?      Free will adică vointa liberă mie îmi sună a: libertatea de a face ce vrei, de a decide ce e bine sau nu să faci, să gândesti, etc.Liberul arbitru implică un terț. Adică ai în față 2 posibilități sau mai multe și cineva arbitrează. Evaluează o situație deja întâmplată. Voința de a face stânga sau dreapta într-o intersecție pentur mine nu e tot una cu a arbitra între 2 oameni, unul care a luat-o în stânga și altul care a luat-o în dreapta, nu ?      Oricum gândul ăsta e oarecum secundar și doar mi-a conturat următorul gând: Cine vrea să o ia în stânga și cine vrea să o ia în dreaptă ? Sau cine a luat-o în stânga și cine a luat-o în dreapta și cine arbitrează ?      Evreii zic că liberul arbitru este capacitatea de a decide între ceea ce vrei să faci și ceea ce-ți vine să faci sau ceea ce simți să faci. Ai supărat pe cineva. Vrei să-ți ceri scuze dar îți vine să o lași baltă că e o situație penibilă și ți-…

Liniște sau tăcere ?

Multe cuvinte cu sensuri asemănătoare au ajuns să-și piardă înțelesurile subtile. Altele, folosite superficial, au încetat să mai poarte în ele subtilitățile date de originea lor.

Aici chiar aș menționa două: există și conștient. În acest context, cred că este foarte important să încercăm să pătrundem cu adevărat cuvintele pe care le folosim, să înțelegem întocmai însemnătatea lor și energia pe care o poartă cu ele. De ce cred asta? Deoarece cuvântul este poarta dintre gând și realitate.
Să nu uităm că prin cuvânt putem interacționa cu oamenii din jurul nostru, prin cuvânt ne putem dezvălui lor și prin cuvânt le putem percepe cele mai profunde gânduri, cele mai profunde preocupări putând face parte cu adevărat unul din viața celuilalt. Un eveniment recent petrecut în viața mea mi-a atras atenția către două cuvinte aparent sinonime pe care inclusiv DEX-ul le prezintă ca atare: liniștea și tăcerea.
Am ajuns să mă gândesc mai bine la ele deoarece am constatat în interiorul meu o luptă pe…